Nu sunt sigură ce ceea ce voi scrie în continuare se înscrie neapărat în ceea ce, în mod empiric şi deosebit de pretenţios, am numit "condimentologie". Ideea de la care am plecat însă şi care poate face legătura cu lumea condimentelor este că, în mod incontestabil, plantele de mai jos - care apar pe la noi odată cu primăvara - aduc un plus de savoare mâncării, atunci când sunt adăugate. Şi nu puţin lucru este că rolul lor benefic nu se rezumă la aspectul gastronomic: uneori, plantele despre care vorbim au reale proprietăţi medicinale. Ca să nu mai spun că unele arată grozav de bine şi în glastră, nu doar în farfurie ori în ceainic.
Arpagicul - ca şi ceapa verde - este foarte potrivit în salate, omlete şi în alte mâncăruri cu ouă, cărora le dă o aromă proaspătă. Natura sa astringentă provine din concentraţia mare de vitamina C şi de uleiuri esenţiale, care uşurează digestia şi subţiază sângele.
Frunzele proaspăt tăiate de coada şoricelului pot fi adăugate cu succes în pasta de brânză cottage, precum şi pe pâinea cu unt. Se potriveşte în salate, în mâncărurile cu legume, dar şi în cele care conţin carne mai grasă şi pe care le fac mai uşor digerabile. Iar aceasta pentru că substanţele pe care le conţine coada şoricelului (tanin, printre altele) uşurează digestia şi elimină crampele. Aveţi grijă însă în consumul alimentar, pentru că planta poate provoca alergii şi nu este recomandată gravidelor.
Aroma picantă a cresonului se potriveşte în salate şi în mâncăruri reci, precum şi la brânzeturi. Poate fi cultivat cu mare uşurinţă, în tot timpul anului, într-o glastră pe pervazul ferestrei, iar din martie-aprilie în grădină. Cu reale proprietăţi în detoxifierea organismului, stimularea digestiei şi a circulaţiei sangvine, cresonul are un conţinut ridicat de vitamina C.
Leurda - Numai bună în mâncăruri, dar şi în salate. Din leurda tăiată şi călită în unt iese o supă delicioasă, dacă adăugaţi supă de legume şi apoi câteva linguri bune de smântână. Mare atenţie la culegerea frunzelor de leurdă, să nu le confundaţi cu lăcrămioara, care este otrăvitoare. Leurda poate fi deosebită prin faptul că are miros de usturoi. În plus, apare în păduri mai devreme decât lăcrămioara.
Măcrişul este deosebit dacă este călit în unt, apoi amestecat cu smântână şi gălbenuşuri de ou, dar se potriveşte şi în supe, salate şi sosuri. Ajută circulaţia sângelui şi digestia, dar, din cauza conţinutului mare de acid oxalic, poate provoca stări de vomă ori diaree persoanelor sensibile. Evitaţi-l dacă suferiţi de afecţiuni renale ori pulmonare.
Se ştie foarte bine cât este de bună păpădia în salate, dar la fel de bine merge cu legume sau ouă. Rădăcinile tăiate bucăţele, uscate la cuptor şi măcinate pot înlocui cafeaua, cu diferenţa că nu conţin cofeină. Planta are rol în detoxifierea organismului, calmarea erupţiilor pielii şi în tratarea bolilor de rinichi şi a diabetului. Atenţie însă dacă suferiţi de afecţiuni biliare ori intestinale sau dacă aveţi deja alergii.
Toporaşul este privit, în primul rând, ca plantă ornamentală, deşi este un excelent ingredient - în special florile - pentru salate ori deserturi. Florile de toporaş glasate sunt o delicatesă, în timp ce frunzele se potrivesc în salate, iar rădăcinile oferă un remediu natural împotriva tusei.
Cu aroma lui persistenta, usturoiul se potriveşte în aproape orice fel de mâncare, rece ori gătită. De preferat să fie adăugat spre final, la mâncărurile gătite, pentru a nu-şi pierde savoarea. Pus pe grătar şi apoi adăugat în fripturi ori sosuri, capătă un gust extraordinar. La fel de bun este când e consumat în scop terapeutic: împotriva problemelor intestinale (ca "lapte de usturoi", preparat din două căni de lapte amestecat cu un mujdei din trei căţei de usturoi), pentru tratarea bolilor de piele (masaţi zona cu un căţel poaspăt tăiat) ori pentru scădera colesterolului.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu