La momentul la care citiţi această postare, noi am ajuns deja în etapa "băuturi alcoolice" a Căpşuniadei, după ce am trecut prin fazele Dulceaţă, Gem şi Sucuri. Dacă ceva din ce scriu nu e tocmai inteligibil, să ştiţi că tot de la căpşuni mi se trage. Mă rog, de la alcoolul din ele, dar ce le-a trebui să bea ca nebunele şi să ţină atâtea grade în ele?! Căpşunata din care le-am scos e buuuuuna tare, dar despre asta şi despre ce au păţit nişte fiinţe nevinovate tot din cauza unor fructe serios alcoolizate vă povestesc data viitoare.
Acum am să vă spun despre prima dulceaţă cu căpşuni din anul acesta. Căpşuni şi cireşe, pentru că nu am avut destule nici dintr-una, nici dintr-alta, când m-au pocnit dorul şi pofta de o dulceaţă cum nu mai făcusem până atunci. Şi uite aşa, din fântâna gândirii, au ieşit "căpşuneşele", adică struţocămila din căpşuni şi cireşe...
Aşadar, am început cu o farfurie de căpşuni (hehee, asta sună cunoscut, nu-i aşa?) şi o tot cam atâtea cireşe nesimţit de negre şi de dulci. Căpşunele bine spălate, puse la scurs. Cireşele - curăţate de sâmburi şi rupte în două. Apoi am pus fructele într-o crăticioară din inox, cu straturi de zahăr între ele şi le-am lăsat cât să se topească zahărul.
Cu totul, am pus cam o cană mare de zahăr la cantitatea de fructe. Nu-mi plac dulceţurile şi gemurile foarte dulci, de aceea nu am respectat niciodată cantităţile de zahăr din reţetele clasice. Zahărul a fost acum cât jumătate din cantitatea de fructe şi cred că a fost suficient. Atât căpşunele, cât şi cireşele conţin pectină - substanţa care face dulceţurile să se lege, de aceea nu am considerat necesar să pun mai mult zahăr decât pot papilele mele să suporte.
Cât despre proprietăţile zahărului în conservarea dulceţurilor, recunosc că nu mă bazez foarte tare pe el, cel puţin în cazuri precum cel de faţă. În primul rând, ce prepar eu zilele astea este pentru consum imediat. Iar dacă mă gândesc la conservarea pe termen lung, rămân la părerea mea că, înainte de toate, tot sterilizarea e sfântă...
Dar să revenim la oile căpşunele noastre. A fiert cam 20 de minute, cu ceva zeamă de lămâie şi trei frunze de mentă spre sfârşit. Ce a ieşit, puteţi vedea între cele două feliuţe de pâine: o dulceaţă neagră. Ce nu se vede este că e dulce-acrişoară şi bine mirositoare.
Asta e una din dulceţurile acelea nepretenţioase şi uşor de adaptat, pe care o poţi prepara mergând pe gamă largă de variabile: vişine în loc de cireşe, fragi în loc de căpşune, îndulcitor în loc de zahăr, pentru cei care se tem că se îngraşă. Nu cred că e tocmai cea mai potrivită pentru diabetici: cireşele şi căpşunele conţin ceva zaharuri, aşa că trebuie consumate cu prudenţă.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu