marți, 18 decembrie 2012

Cinci rețete pentru Crăciun. Și niște etichete

Toți cei care știu că am un blog culinar mă întreabă ce rețete minunate am pentru Crăciun. Conservatoare în unele privințe, rămân fidelă puiului în cojocel cu susan și cașcavalului marinat cu ierburi. Aaa, și cum era să uit: ouă murate. De anul acesta, adaug o dulceață de ceapă roșie, rețetă care m-a vrăjit și pe care o voi pregăti pentru toate sărbătorile.
Mai avem la borcan câte ceva. Din tot ce am pus la conservat încă din toamnă, câteva rețete sunt foarte potrivite pentru perioada asta. Poți face cadou prietenilor un astfel de borcan, personalizat cu ajutorul uneia din cele trei etichete de sezon de mai jos. Sau poți însoți felurile de mâncare, de Crăciun ori de Revelion.
Să vedem care sunt aleșii:
 
1. Dulceața de ceapă roșie. O delicatesă dulce-piperată, merge lângă un vin bun și o brânză fină. Există și o variantă din ceapă albă, dar dulceața cepei roșii este totuși de neînlocuit.
 
2. Cașcavalul marinat. Simplu de preparat, lasă loc unei sumedenii de variante de aromatizare, după plac. Poate fi făcut cu rozmarin, busuioc, cimbru și usturoi sau, într-o variantă mai apropiată de Orient, cu scorțișoară, cuișoare ori ghimbir.
 
3. Roșii uscate, în ulei de măsline. Nu-i tocmai la îndemână să prepari așa ceva în miezul iernii. Dacă însă găsiți roșiile potrivite și aveți și răbdare și timp suficient, rezultatul vă răsplătește efortul cu vârf și îndesat.
 
4. Nu se poate să nu avem și o dulceață. Cea mai deosebită din acest sezon rămâne dulceața din coji de portocală. Multă muncă, mult timp, dar merită. Veți vedea că am dreptate.
 
5. Dulceața de zmeură și măr. N-ai spune că este de sezon, dar poți găsi zmeură în supermarket, chiar și în timpul iernii. Este de preferat cea proaspătă, dar și din zmeura congelată iese o dulceață ok. Având în vedere că este amestecată cu mărul, diferența între zmeura proaspătă și cea congelată nu este atât de pregnantă. Efectul este însă uimitor.
 
Iar dacă vă decideți să dăruiți ceva din toate astea, v-ar prinde bine, pentru borcanele respective, niște etichete de sezon, cum sunt cele de mai jos.
Printați-le pe foi autocolante și apoi decupați-le. Dacă nu aveți astfel de coli, folosiți hârtie normală, pentru imprimantă. Fixați apoi eticheta pe borcan trecând pe deasupra o bandă lată de scotch, care să depășească eticheta cu jumătate de centimetru, pe fiecare latură. (Această variantă este mai eficientă decât cea cu foile autocolante, pentru că etichetele se dezlipesc mai ușor de pe borcane, la spălat.)
 


Spor la treabă să aveți și să faceți cu drag cadouri pentru cei ce vă sunt apropiați!
 

3 comentarii:

  1. Dulceata de ceapa trebuie sa o fac si eu,am auzit prea multe despre ea.
    Rosii uscate am facut si eu anul asta ,mi-a iesit un borcan de 0,800gr si unu de 0,400 gr din 4 kg de rosii prunisoare.
    Inca nu le-am gustat,am zis sa le fac safteaua de sarbatori;
    De doi ani cadouri fac numai din ce conserve fac,mai ales din cele mai cu mot.
    Sarbatori fericite si un nou an cu sanatate,multe bucurii si cat mai multe idei de noi retete deosebite.
    La multi ani!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Mihaela, iti doresc si eu un an nou asa cum iti doresti. Sa ai parte de sanatate si de bucurii!
      Cu drag. :)

      Ștergere
  2. Of v-am vazut postul abia acum. Dar poate veti face etichete si pentru alte ocazii. Datorita ficei mele m-am trezit dintr-o data cu o groaza de etichete autocolante si acum caut ce mai pot face cu ele. A vrut ea sa isi faca nu stiu ce dara cum i-a cam pierut cheful si a ramas mama sa se descurce. Macar le-am gaist la un pret bun aici: http://www.tudor.com.ro/Etichete-autoadezive--cID27.html. Oricum ideile sunt super faine, astept sa pun si eu in aplicare dulceata de ceapa, pare a fi ceva cu totul si cu totul deosebit. Am sa revin cu amanunte daca imi iese :). Felicitari pentur site si mult sport si creativitate!

    RăspundețiȘtergere