luni, 14 ianuarie 2013

Gem de grepfruit roșu cu vin. Tot roșu

Mi-era dor să fac o dulceață. Nu ai prea multe opțiuni, pe timp de iarnă, în acest sens. Sigur că pot cumpăra fructe de pădure congelate ori mere, prune și piersici importate din Turcia, Spania sau Grecia. Dar magiunul iese magiun adevărat cu prune de-ale noastre, brumării, nu cu cele cât gogoneaua și lucioase precum mărul primit de Alba ca Zăpada de la vrăjitoarea cea rea.
Ce găsești peste tot iarna? Citrice. Tot aduse de peste mări și țări, că n-am văzut încă la noi plantații de citrice în aer liber, astfel că, și dacă aștept vara, tot lămâi și grepfruit aduse din sud mănânc.


Grepfruit, asta am ales. Mari și roșii, pentru un gem aproape dulceață, pornit după o rețetă găsită într-o carte cumpărată de curând, dar îmbunătățit pe parcurs cu un vin roșu, demisec să zicem. Spun ”să zicem” pentru că nu știu exact ce scria pe etichetă, s-a dus scrisul când a spălat ploaia strugurii din via de la țară. :))
Acest gem nu urmează varianta - tradițională pentru noi - ”fructe lăsate cu zahăr și puse la fiert”, ci zahărul intră mai târziu în ecuație, undeva aproape de final. Nu am crezut că va ieși ceva ok, dar uite că m-am înșelat.  
Așadar, avem două fructe maaari și grase, a căror coajă a fost bine spălată cu o perie și zeamă de lămâie (am aflat din aceeași carte că zeama de lămâie curăță ceara de pe coaja citricelor). Am curățat coaja în strat subțire, cu un cuțit pentru legume, apoi am tăiat-o fideluță. Fructul curățat l-am tăiat în jumătate și am stors tot sucul și toată pulpa din el. Coaja, sucul și pulpa le-am amestecat, ieșind în total un pahar și jumătate. Restul - semințe și membrane - nu se aruncă, ci se pun într-un săculeț din tifon și vor fierbe în dulceață, până aproape de final, când apare zahărul.
Pulpa, sucul și coaja le-am amestecat cu un pahar și jumătate de apă (apă și fruct în cantități egale) și am pus totul la foc, cu săculeț de coji cu tot.


Când a început să fiarbă, am acoperit cratița și am lăsat-o la foc minim mai bine de o oră. În acest timp, a scăzut bine dulceața, dar nu mi s-a părut că sunt suficient de moi cojile de grepfruit. Cum nu mai avea suficient lichid, am adăugat jumătate de pahar de vin roșu și am așteptat să reia fierberea. Am scos săculețul de semințe și am pus zahărul. A mai stat pe foc totul în jur de 20 de minute, tot la flacără mică.


























M-a surprins rezultatul. Mi-am dat seama însă că gemul s-a legat pentru că pectina din fruct - în special din semințe și membrane - a făcut posibil acest lucru. De cele mai multe ori, asta se întâmplă datorită unui sirop de apă cu zahăr fiert până la punctul de gelifiere înainte de a adăuga fructele. Altfel spus, aș fi putut renunța la zahăr și aș fi putut obține un gem pentru diabetici, e drept că destul de amar.


Când gustă un neavizat, nu-și dă seama de la început dacă este o dulceață de portocale cu pelin (așa făcea bunica) ori de grepftuit. Are dulceața citricelor bine coapte, dar și aroma amăruie de grepfruit.


Îmi aduc aminte de borcanul umplut cu coajă de lămâie și portocală rasă și amestecată cu zahăr, pe care mama o punea la macerat în frigider, ca să aibă cu ce să aromatizeze prăjiturile.
Îmi aduc aminte de fructele confiate.
Îmi aduc aminte de dulceața asta din când în când și mai dau o tură pe la bucătărie. De asta am și lăsat lingurița în borcan....

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu