vineri, 1 februarie 2013

Despre un concurs de rețete, cu plus și cu minusuri

Am descoperit - cam târziu, am văzut pe urmă - concursul de rețete pe care Bonduelle l-a lansat anul trecut, în toamnă, pe pagina lor de Facebook. Încarci o rețetă sau mai multe într-una din cele trei categorii și poți câștiga, printre altele, un iPhone, seturi de vase ceramice sau un aparate de gătit la aburi.
Bună ideea de a promova gătitul sănătos, iar concursurile de rețete sunt o metodă destul de facilă de promovare, din care pot câștiga și cei care încarcă rețetele, și, mai ales, organizatorii concursului. Aaa, e super că poți primi premii așa de frumoase, nu? Luat la bani mărunți însă, concursul acesta oferă beneficii mai ales pentru organizator. Marea masă a participanților reprezintă doar cifre în rapoartele de monitorizare a campaniei și, ulterior, nume într-o bază de date din care sunt selectați subiecți pentru cercetările de piață.
Primul lucru care enervează un consumator este faptul că, pentru a participa, trebuie să dea Like paginii Bonduelle, fapt pe care regulamentul de concurs îl omite cu grație, menționând numai crearea contului de concurs. O mică mârlănie prin care firmele atrag fani pe pagina lor din rețeaua de socializare, chiar dacă, în fapt, unii nu au vreo slăbiciune pentru produsele respective și nu revin vreodată pe pagina acestora. Dar să trecem peste asta, nu-i mare bai: cum ai dat Like, poți să dai și Unlike, până la urmă.
Să zicem că ai devenit fan și trebuie să te înscrii în concurs. Asta înseamnă nume, prenume și alte date personale, pentru crearea contului. Sunt necesare pentru acordarea premiilor, evident, numai că îți dai implicit acordul pentru includerea în baza de date și utilizarea lor în cadrul campaniilor și cercetărilor ulterioare. Nu știu ce părere aveți voi despre asta, dar pe mine doamnele care fac marketing direct (a se citi telefonat insistent în cele mai nepotrivite momente) pentru firmele de asigurări m-au stresat mult prea mult ca să mai pot accepta conceptul.
Mai departe, condiția de bază pentru participanți este să folosească la preparare cel puțin un produs Bonduelle, care să apară apoi, cu etichetă vizibilă, în imaginile care ilustrează rețeta. Foarte clar că este astfel trimis la cumpărat de Bonduelle oricare dintre amatorii de concursuri lipsit de o astfel de conservă în cămară ori de o pungă de legume în congelator. La fel de clar mi se pare că mulți dintre participanți au bloguri culinare pe care vor posta, la rândul lor, rețetele înscrise în concurs. Rețete ilustrate prin aceleași fotografii cu produse Bonduelle, care beneficiază astfel de o minunată reclamă gratuită pe respectivele bloguri culinare.
Nu mi-e clar în ce măsură poate Bonduelle să utilizeze ulterior rețetele înscrise în concurs, pentru că regulamentul afișat nu face referire la astfel de situații. Fără a face un proces de intenție organizatorilor concursului, drepturile asupra conținutului ar trebui protejate printr-o prevedere expresă, astfel încât acesta să nu fie utilizat apoi în alte campanii fără acordul autorilor. Dintr-un minim respect față de munca celor înscriși, participarea la concurs nu trebuie să însemne cedarea implicită a drepturilor asupra conținutului text și imagine încărcat. Însă etica este o chestiune atât de relativă în online-ul românesc, iar limitele ei sunt mutate într-un sens ori în altul, în raport de cine ce urmărește...
Sunt convinsă că nu teama de a nu abuza de conținutul altuia face ca rețetele încărcate în concurs să fie așa greu de găsit în paginile Bonduelle. Am pretenția că nu sunt tocmai atehnică, dar recunosc că mi-am prins urechile până am reușit să văd și altceva decât ce au înscris câștigătorii. Ca să traduc, beneficiul de imagine / vizibilitate pentru marea masă a participanților la concurs tinde fix spre zero. Mă așteptam la mai mult din partea organizatorilor, să fim serioși...
Și, ca să nu spuneți că sunt rea, hai să zic și ceva de bine despre acest concurs. Spre deosebire de multe alte inițiative similare, selectarea câștigătorilor este făcută de o singură echipă, după criterii care au fost făcute publice în regulamentul de concurs. Aceasta presupune o evaluare unitară (ca la examenele de bac, când toți candidații sunt evaluați de aceeași comisie). Dintr-un subiectivism pe care îl recunosc (sunt trei bloggeri culinari), acord celor trei membri ai juriului încredere în modul de evaluare. Totuși, și un premiu de popularitate, în raport de voturile adunate pe Facebook, ar fi putut fi acordat, măcar pentru așteptările exprimate în acest sens de către unii dintre participanții la concurs. ”Clientul nostru - stăpânul nostru”, remember??
Una peste alta, de pe poziția de consumator, nu face mare brânză să participi. Ajuți un brand care, fără a pune mare preț pe munca ta, caută să obțină din ea un maximum de beneficiu. Așa-i în marketing, imaginea înainte de toate, vor spune publicitarii, sărindu-mi în cap. Ultima oară când am verificat însă, satisfacția clientului era parte importantă în această ecuație. Iar un raport just între ce oferă organizatorii și ce primesc în schimb de la participanți nu aduce și el un beneficiu de imagine?
Am încercat să aflu câte ceva de la organizatorii concursului, dar nu am niciun răspuns, cel puțin deocamdată. Îl voi reproduce, în măsura în care va veni. 

2 comentarii:

  1. frumos articol....si foarte adevarat

    RăspundețiȘtergere
  2. Multumesc, carmita. Multi dintre publicitari vad in bloggerii culinari un instrument facil de a-si face gratis reclama, fara sa aiba vreun pic de apreciere fata de efortul pe care ei il depun. Ar trebui ca si noi sa tinem mai mult la creatiile noastre...

    RăspundețiȘtergere