vineri, 13 septembrie 2013

Porc cu miere și rozmarin, la grătar


Zice-se că ”porcul este cea mai bună legumă”. Nu știu sigur dacă este așa, însă pot confirma că poți face niște fripturi tare bune din porc, mai ales dacă știi cum să îl îmbălsămezi și îl lași la marinat preț de câteva ore.
O variantă este să ieșiți din clasicul amestec sare - piper - cimbru și să încercați porcul cu miere și rozmarin, o combinație care îmbină arome dulci cu cele picante. De pregătit musai cu câteva ore înainte de masa copioasă, ca să aibă timp porcul să prindă ce trebuie din ingredientele despre care vom vorbi.
Mai întâi, aveți nevoie de carne de porc. Nu mă pricep la carmangerie, așa că vă las pe voi să alegeți: mușchiuleț, antricot sau - de ce nu? - coaste. Eu am ales mușchiulețul, gros de două degete (de-ale mele, cam firave), tăiat în bucăți de-o palmă și crestat ușor cu un cuțit. Pentru cele 7-8 bucăți de mușchiuleț, am mai avut 5-6 linguri de ulei de măsline, 2-3 linguri de sos de soia, 2 linguri de miere, 2 linguri de suc de lime, 3 căței de usturoi tăiați mărunt, sare și piper de Cayenne după cât vă lasă inima și suportă stomacul.

Din toate ingredientele astea am obținut un sos gros și aromat, pe care l-am întins cu încredere peste bucățile de mușchiuleț de porc. Am strecurat între ele și două crenguțe de rozmarin verde și am pus totul la frigider până seara, când le-am așezat pe grătar (o tigaie grătar maaaaaare de tot, grătarul cu lemne era prea afară), cu alte crengi de rozmarin deasupra.


Friptura asta trebuie rumenită cât să nu se usuce și să rămână suculentă, să poți simți sosul de soia și rozmarinul plimbându-se pe cerul gurii. Nu-i bună uscată, căci aromele se pierd, iar fibra mai păstrează doar urme din ce era cândva o marinată sățioasă. 



Și cum nicio friptură nu alunecă bine de una singură, atașați la ea niște chipsuri din cartofi copți tot pe grătar și un vin bun, cum ar fi La Putere Cabernet Sauvignon, recomandat pentru această friptură de specialiștii de la Winestory, în rubrica ”Vinul săptămânii”. 
Și, pentru că eu nu mă pricep nici la vinuri, îi lăsăm pe ei să ne spună mai multe despre acest vin:

Pe dealurile Recaşului, solul este una dintre cele mai importante resurse, încurajând de-a lungul secolelor dezvoltarea unei comunităţi locale cu o ocupaţie moştenită din istoricul cultural al zonei: vinificarea. Prima gamă premium lansată de Cramele Recaş, La Putere, reprezintă tributul simbolic pe care vinificatorii îl plătesc pământului din Recaş. Bogat şi generos, fertil şi plin de expresie, pământul are o forţă copleşitoare, care se face simţită mai ales în strugurii roşii.
În 2006, cu o colecţie limitată de 90.000 de sticle, La Putere a păşit pentru prima oară pe teritoriul vinurilor premium, destinate sectorului Horeca. Costurile şi eforturile acestui pas îndrăzneţ au fost mari, însă nu au rămas nerăsplătite. Treptat, fiecare sticlă a devenit o transpunere a încrederii pe care consumatorii o au în această gamă, dar, mai ales, în acest terroir specific al Recaşului.
La Putere, aşa cum sugerează şi numele, este un vin pentru cei care şi-au educat simţurile, astfel încât să simtă cât mai puternic caracterul acestor vinuri roşii. La Putere Cabernet Sauvignon nu este un vin modest. Cu o personalitate vibrantă şi un corp perfect lucrat, acest vin tânăr se remarcă printr-o culoare impunătoare, sălbatică, un roşu sângeriu cu inflexiuni violete.
Mergând pe notele clasice ale unui Cabernet, dar impunându-şi totodată propriul stil, La Putere Cabernet Sauvignon este dominat de arome de fructe negre, cu note de carne crudă, eucalipt, fructe roşii uscate şi condiment, o combinaţie intensă şi persistentă. Gustul este dominat de cireşe amare şi vişine, urmate ca intensitate de fructe de pădure, apoi de inflexiuni de prune uscate, ierburi aromate şi piper. Aromele dulci, de lemn şi vanilie apar abia după o lungă aerare a vinului, după ce vinul şi-a impus deja vigoarea.
Deşi vrea să pară vehement, postgustul este fructat, susţinut de taninuri integrate de o aciditate rezervată şi note lactate extreme de subtile. În ciuda aparenţelor, este un vin care mai are nevoie de puţin timp până a ajunge la maturitate, însă evoluţia sa adolescentină este suficient de imprevizibilă, pentru a merita să fie urmărită.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu